"Ochi plansi, ce n-au varsat lacrimi; privire fixa, ce a vazut toate; zambet resemnat durerilor; mandrie dureroasa in tristeti; fata, ca masca a deceptiilor; gura abstracta, de o senzualitate invinsa; aer de chemare si de oboseala; maini diafane, care cern lucrurile; paloare deschisa spre alte taine si tremur pribeag al amintirilor..."

Un adept convins al lui Cioran isi poate gasi alinarea in secretele noptii tarzii cand va recunoaste un lucru:

"cand omul va putea vorbi de amagiri ca de realitati, atunci el va fi mantuit. Cand totul ii va fi egal de esential si el va fi egal totului, atunci nu va mai intelege mitul lui Prometeu."