"iubesc numai pe acela ce merge mai incolo decat este; care-si simte inceputurile si lucrurile ce le preced; ce-si aminteste de vremurile cand n-a fost el, ce sare in anticiparile individuatiei. Nimic n-a inteles din lumea asta acel ce nu s-a cutremurat la sensul adanc al individuatiei, fiindca acela nu va banui niciodata regiunea inceputurilor lui si nu va presimti niciodata momentul sfarsitului sau. Individuatia ne reveleaza nasterea ca o izolare si moartea ca o reintoarcere. Ca aproape nimeni nu iubeste reintoarcerea, ce nu dovedeste altceva decat ca acesta e drumul spre lumea in care n-am avut nume. Individuatia a dat vietii un nume."

 acestea fiind spuse intre un mister si altul Cioran ramane undeva la mijloc intr-o mare de necunoscut mintii omului obisnuit...