De atatea ori omul devine altul, de cate ori in viata l-a chinuit gandul mortii. Daca ani de zile ti-a fost unicul gand, ani de zile ai asistat la metamorfoza ta constienta sau inconstienta. Ai visat: moartea a trecut prin vis. Si altcum ti-a devenit visul. Ai iubit: si in iubire te-a traversat moartea. Ai altcum a devenit iubirea. Altcum au devenit dorintele, altcum simtirile, in fiecare gand, ai devenit altu; te-ai pierdut in ele si cu ele, si ele s-au pierdut in tine. Nu in nuante, ci in abisuri, peste abisuri te-a asaltat gandul mortii.
Nimeni n-a infrant obsesia mortii prin luciditate si cunoastere. Nu exista nici un argument impotriva ei.
Nu se invinge moartea decat prin uzare. Obsesia ei prea tare sfredelita ne uzeaza si se uzeaza. Imbatraneste moartea in noi de prea multa prezenta. Dupa ce ne-a spus totul, n-o mai putem intrebuinta. Simbioza indelungata cu moartea ne invata totul; prin ea stim totul. De aceea nici o cunoastere nu poate nimic impotriva ei. In sine moartea este eterna. Dar in mine ea s-a invechit si nu mai e de folos. Nu stiu daca numai uneori sau totdeauna, imi pare ca nu voi muri niciodata. A muri, a ma stinge candva nu mai are nici o semnificatie. Voi muri. Atat. Si aceasta ciudata detasare de moarte nu pleaca decat dintr-un sentiment retrospectiv al mortii. Mi-e frica de moartea care a fost in mine. Nu ma tem de aceea care ma asteapta, ci de aceea care m-a umplut ani de zile,de nimbul sinistru al tineretii. Este teama de propriul trecut si de sintagmele lui, imprimate de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu