taci,
sa nu-mi destepti tristetea amintirilor culcate
in sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
taci,
sa nu-mi destepti in suflet tragediile jucate
in aplauzele mute ale-ntaielor dureri!
treci tacut ca beduinul ce cutreiera nisipul,
treci tacut ca cel ce-si pune mainile-n crucis pe piept,
si sa nu ma chemi pe nume-
sa-mi destepti din piatra chipul
sfinxului,
ce-ar vrea sa-mi spuna ca e timpul sa-l destept...
ocoleste-ma cu groasa, ca pe-un starv de om ucis-
nu de oameni,
ci de mana nentrupatelor dorinti-
si pe piatra-mi funerara nu citi poemul scris
de nebunul din cetatea plina numai de cuminti!...
ocoleste-ma cu groaza....
dar opreste-te deoparte,
sa ma poti privi de-a-ntregul
si sa-mi spui ce vezi...
eu sunt
stropul vinului ce scade prin paharele desarte
si romanta nesfarsita, caci arcusele s-au frant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu