Fara compromisuri...

Daca zei ar exista aievea, cum as rezista eu sa nu fiu zeu? Prin urmare, nu exista zei...

...totusi...

sunt mai de pret decat stelele. Deoarece eu stiu ca ele sunt acolo sus, in timp ce ele nu stiu ca eu sunt aici jos...


...restul...

este filosofie,crestinism si alte forme de cadere...

sâmbătă, august 20, 2011

ecce qui sum

"La masa tacerii divine...
In fata cuvantului drept...
Se lupta poetul cu sine...
Un mare nebun intelept...."

vineri, august 19, 2011

Arta

Senzatii...
O pasiune dezlantuita...intr-un tarziu latent....atat a mai ramas.....
Prada unei iubiri.....
deloc roditoare...
dar plina de floare...
cand credeam ca incep sa te....
te urasc mai mult ca niciodata...
ai patat o inima curata
cu un iz de inculpat
desi
esti ingerul la care am visat....


Departe de mine si aproape de departari...

Imposibilitatea de a separa infinitul de moarte, moartea de muzica si muzica de melancolie!...
Veniti colturi neauzite si nebanuite ale lumii, veniti fuioase si rapiti-ma pe veci in izolarea voastra...
Soapte ale pamantului si imn al stelelor, ce mai puteti aduga freamatului muzical al sufletului?
Totul este de nespus si toate lucrurile vor sa vorbeasca.
Apocalips sonor.
Nelinistea primordiala, hranita din  indecizia dintre nimic si tot, ne imbraca intr-un vesmant sonor, ca pentru a ne duce spre taramuri de nimeni vazute si nimeni auzite.
Si  dupa acest vis cosmic ce nostalgii se mai pot infiripa in suflet?
.....
....
...
Restul este filosofie, crestinism si alte forme de cadere....

joi, august 18, 2011

Confuzia

Sa ne bucuram ca in confuzie putem fi totali, ca putem sa ne actualizam intr-un moment toate planurile spirituale si toate divergentele. Starile de admirabila confuzie interna, care nu implica absolut deloc confuzia de idei, sunt mai aproape de centrul nostru subiectiv decat toata diferentierea de planuri in care traim normal.
De ce sa fiu acum trista, acum vesela, rand pe rand indurerata, bucurosa, disperata sau exaltata?
De ce sa traiesc in fragmente de timp, fragmente de traire, cand printr-un efort nebun as putea in fiecare clipa sa fiu TOT, sa fiu actuala prin toate realitatile si posibilitatile mele?
Este voluptoasa confuzia aceata care amesteca tristetea cu bucuria si este cu atat mai voluptoasa cu cat este o confuzie de lacrimi.
Sa te schimonosesti de durerile si de placerile care cresc in acelasi moment si sa ai inmarmurirea de a nu intelege nimic din aceste lucruri, pe care sa le savurezi intr-un elan pervers si intr-un tremur total.

marți, august 16, 2011

Despartirea de moarte

De atatea ori omul devine altul, de cate ori in viata l-a chinuit gandul mortii. Daca ani de zile ti-a fost unicul gand, ani de zile ai asistat la metamorfoza ta constienta sau inconstienta. Ai visat: moartea a trecut prin vis. Si altcum ti-a devenit visul. Ai iubit: si in iubire te-a traversat moartea. Ai altcum a devenit iubirea. Altcum au devenit dorintele, altcum simtirile, in fiecare gand, ai devenit altu; te-ai pierdut in ele si cu ele, si ele s-au pierdut in tine. Nu in nuante, ci in abisuri, peste abisuri te-a asaltat gandul mortii.
Nimeni n-a infrant obsesia mortii prin luciditate si cunoastere. Nu exista nici un argument impotriva ei.
Nu se invinge moartea decat prin uzare. Obsesia ei prea tare sfredelita ne uzeaza si se uzeaza. Imbatraneste moartea in noi de prea multa prezenta. Dupa ce ne-a spus totul, n-o mai putem intrebuinta. Simbioza indelungata cu moartea ne invata totul; prin ea stim totul. De aceea nici o cunoastere nu poate nimic impotriva ei. In sine moartea este eterna. Dar in mine ea s-a invechit si nu mai e de folos. Nu stiu daca numai uneori sau totdeauna, imi pare ca nu voi muri niciodata. A muri, a ma stinge candva nu mai are nici o semnificatie. Voi muri. Atat. Si aceasta ciudata detasare de moarte nu pleaca decat dintr-un sentiment retrospectiv al mortii. Mi-e frica de moartea care a fost in mine. Nu ma tem de aceea care ma asteapta, ci de aceea care m-a umplut ani de zile,de nimbul sinistru al tineretii. Este teama de propriul trecut si de sintagmele lui, imprimate de moarte.

luni, august 15, 2011

Toate tristetile oamenilor sunt ocazionale. Ca si temerile lor, ele au o cauza, a carei disparitie le suprima implicit. Ocazionale sunt nevoile lor de consolare; au pierdut ceva si ei asteapta recompensa mangaierii. Dar exista o nevoie de consolare ce nu se naste dupa o mare infrangere sau nefericire, care nu se naste nici macar intr-un moment dureros . De cate ori se apropie fericirile fara a fi pregatiti pentru ele, ne inunda o dorinta de a fi consolati. Dar de cate ori dorim consolarea am fi nemangaiati de n-ar veni. De aceea ea este misterioasa, ca fugim de ea de cate ori o asteptam. Am primi-o daca nu ne-ar vedea nimeni; in primul rand, daca nu ne-am vedea. Si am primi-o de am sti ca exista vorbe de consolare, de am sti ca exista vorbe ca aripi de ingeri, a caror atingere sa dea corpului calitatea sufletului. 

duminică, august 14, 2011

Invata sa consideri

amagirile ca virtuti; tristetea ca eleganta; teama ca pretext; iubirea ca uitare; detasarea ca lux; omul ca amintire; viata ca leganare; suferinta ca exercitiu; moartea din plenitudine ca scop; existenta, ca "floare la ureche"

Juramantul Vietii

"Niciodata nu te voi trada de tot; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas;
Cand te-am urat, nu te-am putut uita;
Te-am blestemat, ca sa te suport;
Te-am refuzat, ca sa te schimbi;
Te-am chemat si n-ai venit; am urlat si nu mi-ai zambit; am fost trista si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele, mormant glasului meu. Tacere fost-ai chinurilor si pustiu singuratatii mele. Ucis-am in gand intaia clipa a vietii si fulgerat-am inceputurile tale. Vrut-am otrava radacinilor tale, seceta in fructe, uscaciune in flori....
Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul ce l-a vazut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere, inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza singuratati
Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare.
Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti de tine."

rozul este noul negru ...

sâmbătă, august 13, 2011

Amalgam intortocheat

"Sa izbucnim cu toata ardoarea pasionata a sufletului nostru, sa infrangem toate rezistentele si sa distrugem toate piedicile din calea marii noastre nebunii. Sa fim mandri de curajul nostru absurd si infinit si sa pornim in betia acestui orgoliu si a acestui extaz spre ultimele culmi ale fiintei, impinsi de setea marilor cuceriri si de dorinta ultimelor realizari. Gestul nostru sa fie o creatie, un semn de lume noua si orice avant sa fie o misiune, precum gandul o porunca. Nebunia noastra, intensa si adanca pana la sublim, sa dezlantuie o teroare cosmica si o neliniste nemarginita din vartejurile carora sa creasca flacarile vietii noastre, prea vie pentru a nu arde si prea dramatica pentru a nu exploda. Nimic sa nu opreasca elanul de afirmare si vietile noastre sa lase atatea morti in urma, incat ultima noastra afirmare sa rascumpere toate sanctiunile."

Inceput de linie

Fiecare inceput are un alt inceput.....dar toate sunt grele.
Lectie pe care am reusit sa o invat foarte usor in aceasta viata...nu am ce sa regret...doar timpul poate...
dar pana sa ajung la el trebuie sa incep inca ceva...un blog, unul simplu dar care sa reuseasca sa vorbeasca macar putin despre mine...asa ca sper ca si acest nou inceput sa fie unul presarat cu florile pe care eu le iubesc atat de mult...(ale succesului),in speranta primirii cu zambetul pe buze...

"Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinati si mistuiti launtric/ Cu sufletul marit/ Caci am vazut idei"

vineri, august 12, 2011

"iubesc numai pe acela ce merge mai incolo decat este; care-si simte inceputurile si lucrurile ce le preced; ce-si aminteste de vremurile cand n-a fost el, ce sare in anticiparile individuatiei. Nimic n-a inteles din lumea asta acel ce nu s-a cutremurat la sensul adanc al individuatiei, fiindca acela nu va banui niciodata regiunea inceputurilor lui si nu va presimti niciodata momentul sfarsitului sau. Individuatia ne reveleaza nasterea ca o izolare si moartea ca o reintoarcere. Ca aproape nimeni nu iubeste reintoarcerea, ce nu dovedeste altceva decat ca acesta e drumul spre lumea in care n-am avut nume. Individuatia a dat vietii un nume."
 acestea fiind spuse intre un mister si altul Cioran ramane undeva la mijloc intr-o mare de necunoscut mintii omului obisnuit...


"Ochi plansi, ce n-au varsat lacrimi; privire fixa, ce a vazut toate; zambet resemnat durerilor; mandrie dureroasa in tristeti; fata, ca masca a deceptiilor; gura abstracta, de o senzualitate invinsa; aer de chemare si de oboseala; maini diafane, care cern lucrurile; paloare deschisa spre alte taine si tremur pribeag al amintirilor..."

Un adept convins al lui Cioran isi poate gasi alinarea in secretele noptii tarzii cand va recunoaste un lucru:
"cand omul va putea vorbi de amagiri ca de realitati, atunci el va fi mantuit. Cand totul ii va fi egal de esential si el va fi egal totului, atunci nu va mai intelege mitul lui Prometeu."

Lauda adusa lui Vireu.....-In limba ta-....

In aceeasi limba
toata lumea plange
in aceeasi limba
rade un pamant
ci doar in limba ta
durerea poti s-o mangai
iar bucuria
s-o preschimbi in cant

In limba ta
ti-e dor de mama
si vinul e mai vin
si pranzul e mai pranz
si doar in limba ta
poti rade singur
si doar in limba ta
te poti opri din plans

Iar cand nu poti
nici plange si nici rade
cand nu poti mangaia
si nici canta
cu-al tau pamant
cu cerul tau in fata
tu taci atuncea
tot in limba ta...